luni, 26 ianuarie 2015

Pui cu urechi de lemn si bambus



 Acum un an de zile, am mancat pentru prima data mancare chinezeasca si de atunci am devenit un mare fan. Si cum ador sa gatesc, m-am apucat sa caut retete si sa le pun in practica si asa am dat peste aceste doua site-uri, pe care vi le recomand: www.asiatogo.ro si andreeachinesefood.blogspot.ro.
     Urmatoarea reteta nu am luat-o de pe aceste site-uri, insa este foarte gustoasa, usor de facut si credeti-ma merita incercata!





Ingrediente:

  • 1 piept de pui;
  • 30 g urechi de lemn deshidratate;
  • 1 lingurita amidon de porumb sau cartof;
  • 1 ceapa;
  • 70 g de bambus la conserva;
  • 1 lingurita praf de curry;
  • 10 linguri sos de soia;
  • 2 lingurite sos Hoisin;
  • 4 linguri de ulei vegetal.

Mod de preparate:

  1. Urechile de lemn se pun la hidratat, intr-un castron cu apa calduta si 2 linguri de sos de soia, timp de 10 min;



    2. Pieptul de pui se taie cubulete si se marineaza cu 1/2 lingurita de sare, o lingura de sos de soia, o lingurita vin de orez, o lingurita de amidon si se da la frigider aprox. 20 min;




    3. Ceapa se taie marunt.
    4. In alt castron se prepara un sos din sosul hoisin, restul de sos de soia, amidonul si 8 linguri de apa.




    5. Intr-un wok se incinge bine uleiul, in care prajim carnea marinata. Cand carnea este gata adaugam ceapa si praful de curry;



      6. Cand ceapa devine sticloasa, adaugam urechile de lemn stoarse bine, bambusul si sosul;




      7. Dupa ce sosul a dat in clocot de 2-3 ori, luam wokul de pe foc.





   Aceasta este reteta! 

   Se poate servi cu orez sau cu taitei  fierti din orez. (Sursa: www.cevabun.ro)

   Pofta buna!








vineri, 20 septembrie 2013

Tort cu mousse de ciocolata si fructe de padure


   Am gustat acest tort cu ocazia Craciunului de anul trecut si am devenit dependenta de el :)
   Trebuie sa recunosc ca eu nu sunt o mare fana a torturilor, insa acest tort este unul special, se prepara foarte repede, cu ingrediente putine si este racoritor.
   Combinatia dintre blatul de biscuiti, mousse-ul de ciocolata si cel de fructe de padure este delicioasa si am zis ca este absolut necesar sa impart aceasta reteta cu voi.

   Sper sa o incercati pentru ca sigur o sa va placa!


                   

BLATUL

Ingrediente:

  • 125g biscuiti petit beurre;
  • 70g unt moale.

Mod de preparare:

Se rup biscuitii in bucatele mici si se amesteca cu untul. Apoi intr-o forma de tort cu inel detasabil, se intinde compozitia rezultata, se preseaza cu ajutorul unei linguri si se da la rece.



MOUSSE-UL DE CIOCOLATA

Ingrediente:

  • 300 ml frisca lichida;
  • 250g ciocolata cu lapte;
  • 1 plic de gelatina.

Mod de preparare:

Se pune gelatina la hidratat intr-un sfert de cescuta cu apa, timp de cca. 10 minute.
Intr-un vas se incalzeste 150 ml de frisca, peste care se adauga ciocolata rupta in bucatele si se amesteca pana cand aceasta se topeste (ATENTIE!!! fara a fierbe frisca).
!!! Foarte important: la ambele creme gelatina se dizolva complet la baie-marie, fara a o da in fiert. Acest procedeu este foarte important, deoarece daca nu este respectat crema nu va iesi.



Dupa ce ciocolata topita in frisca se raceste un pic se adauga gelatina dizolvata, iar dupa ce se raceste complet se amesteca cu restul de 150 ml de frisca, batuta, de aceasta data si se amesteca pana la obtinerea unei creme omogene.



Crema se toarna in forma de tort, peste blatul de biscuiti si se da la rece.



MOUSSE-UL DE FRUCTE DE PADURE

Ingrediente:

  • 350g iaurt gras;
  • 80g zahar;
  • 1 cana de fructe de padure maruntite;
  • 150 ml frisca lichida;
  • 1 plic de gelatina.

Mod de preparare:

Iaurtul se amesteca cu zaharul si cu fructele.




Intre timp hidratam gelatina si o dizolvam la baie-marie. Dupa aceea se ia cate o lingura din compozitia cu iaurt si se adauga peste gelatina si se amesteca bine.
Compozitia rezultata se da la frigider timp de 30 de minute, amestecand din cand in cand. Apoi se amesteca cu frisca batuta si se pune peste mousseul de ciocolata.



 Apoi se da la frigider timp de 2-3 ore, dupa care il putem servi.

  Un adevarat deliciu!!! Pofta buna!








marți, 4 decembrie 2012

Tarta cu fructe (blat de pandispan)

Tarta cu struguri si prune


Tarta cu fructe din compot (visine si piersici)


Tarta cu mere rase si trase la tigaie, pere si banane

   Astazi va voi prezenta acest minunat desert, care este usor de facut, pentru toate gusturile si ne pune la lucru imaginatia, deoarece putem folosi orice crema dorim si orice fructe, pe care le putem aranja in toate felurile posibile.
   O sa va prezint varianta cu mere rase si trase la tigaie, varianta care, dupa parerea mea nu arata foarte bine (de aceea pentru un plus de aspect am adaugat si banane, pere si un pic de frisca), dar datorita combinatiei de mere, crema de vanilie si scortisoara este Dementiala :)

Ingrediente:

Pentru aluat
  • 125 g unt;
  • 125 g faina;
  • 125 g zahar tos;
  • 3 oua;
  • 1 lingurita rasa de praf de copt;
  • 1 plic de zahar vanilat.
Pentru ornat
  • 200g de fructe;
  • 1 plic Crema tarta cu fructe Dr Oetker;
  • optional un plic Tort-Gelee transparent.

Mod de preparare:

  Faina se amesteca cu praful de copt, zaharul tos si zaharul vanilat. Se adauga apoi untul si oualele si se amesteca cu mixerul la o viteza superioara timp de 2 min.



  Aluatul obtinut se toarna intr-o forma de tarta si se da la cuptorul preincalzit 25-30 de min la foc potrivit.





  Intre timp, dam merele (3-4) prin razatoare, daca sunt acrisoare adaugam putin zahar si pentru un plus de aroma si scortisoara, le calim si le lasam sa se raceasca.


  Dupa ce am scos blatul din cuptor, il lasam sa se raceasca si incepem sa ornam. Peste fructe se poate adauga, daca doriti sa obtineti stratul acela lucios (ca la cofetarie) un plic de Tort-Gelee.

Sper sa va placa! :)













vineri, 23 noiembrie 2012

Piept de pui la gratar cu ciuperci si cascaval

   M-am hotarat ca astazi sa postez aceasta minuntata reteta, la insistentele colegelor mele de birou, cu toate ca nu am decat cateva poze, dar promit sa ma revansez cat de curand :))
  Pieptul de pui la gratar pe langa faptul ca este foarte usor de gatit, este si foarte sanatos insa, pregatit simplu nu prea are gust si trebuie asezonat cu ceva foarte gustos pentru a fi mancat cu placere. Aceasta reteta este una absolut delicioasa si cu siguranta veti fi foarte apreciate daca o sa o incercati :)

Sursa: www.haisagatim.ro



Ingrediente:

  • 1 piept de pui;
  • 400 grame de ciuperci (daca nu aveti de unde lua ciuperci proaspete le puteti folosi pe cele la conserva);
  • ulei de masline;
  • unt;
  • cascaval;
  • sare si piper;
  • usturoi (optional).

Mod de preparare:

  1. Se taie pieptul de pui felii groase cam de 1 cm si le putem lasa asa sau le batem foarte putin cu ciocanelul de snitele (eu nu le-am batut si a iesit foarte bun, fraget si zemos). Apoi le asezonam cu sare si piper si le pregatim pe gratarul bine incins (pentru a nu de lipi).
  2. Ciupercile le spalam si le taiem feliute, dupa care le prajim in ulei de masline sau unt (eu am folosit unt pentru ca le da un gust mai aparte)  si adaugam daca dorim si 2-3 catei de usturoi zdrobiti.
  3. Cand totul este gata, in tigaia in care am pregatit ciupercile, punem putin ulei de masline, asezam feliile de carne peste care punem ciupercile. Ciupercile le acoperin cu 1-2 felii de cascaval si acoperim cu un capac. Lasam totul acoperit 4-5 min pana se topeste cascavalul si in felul acesta munca noastra este gata!
  4. Se poate servi cu orice tip de garnitura: cartofi, orez, salate...

Pofta buna!





joi, 22 noiembrie 2012

Chec cu cacao

   Aceasta reteta de chec o am de la mama mea, careia ii multumesc din suflet pentru ca mi-a insuflat aceasta pasiune pentru gatit si de la care am mostenit abilitatile necesare pentru a ma descurca in bucatarie.
    Este o reteta simpla si rapida, in urma careia reiese un chec pufos si delicos:)





Ingrediente:

  • 5 oua;
  • 1 cana de zahar;
  • 1 cana rasa(nu prea mare) de faina;
  • 5 linguri de ulei;
  • cacao;
  • 1 sfert de lingurita de bicarbonat sau o lingurita de praf de copt rasa (eu am folosit bicarbonat);
  • zeama de lamaie;
  • coaja de lamaie.

Mod de preparare:

Punem oualele, zaharul si uleiul intr-un bol si le amestecam cu mixerul timp de 3-4 min.

 

Dupa aceea adaugam faina, coaja de lamaie si bicarbonatul dizolvat in zeama de lamaie (sau praful de copt) si continuam sa mixam pana se incorporeaza foarte bine faina.


Tapetam forma de chec cu margarina si faina si se adauga trei sferturi din compozitie.


Compozitia ramasa se amesteca cu o lingurita de cacao si se toarna pe jumatatea formei.



Se da la cuptor cam 30 de min, la foc potrivit.

Un mic truc pentru a ne da seama daca este copt checul sau nu (invatat tot de la mama): se inteapa cu o scobitoare, daca se lipeste coca de scobitoare se mai lasa in cuptor, daca nu inseamna ca este facut :)